Dorul de libertate combinat cu nevoia de adrenalina,curiozitatea de a descoperi locuri noi, nevoia de a-mi incarca bateriile mi-au purtat toate la un loc pasii spre locuri minunate si pline de o energie pozitiva.Drumul spre locurile de care va spun incepe undeva la Brezoi,continua pana la Vidra si apoi incepe nebunia peisajelor superbe, nu ca tara ar duce lipsa de ele,dar pe unde am trecut eu e atat de multa lumina,un verde coplesitor si spatii deschise incat iti poti inchipui ca te afli in padurea minunata.Obarsia Lotrului marcheaza inceputul celei mai frumoase parti din Transalpina si totodata a unduirii de sarpe a unei sosele line. Dar nu va lasati indusi in eroare.Nu peste mult timp incepe urcusul.Benzi inguste, ace de par,curbe in panta, inclinatii de pana in 70-80 de grade.........nevoia de adrenalina incepe sa-si faca simtita prezenta.Si urci, si iarasi urci, si ai impresia ca nu se mai termina, ce nu vei ajunge vreodata sus, in varful muntelui. In stanga ta masini care parca vin spre tine, in dreapta............doar muntele,in jos.Un gest gresit si iesi in decor.Conditiile esentiale sunt sa te tina masina si sa ai inima tare, sa-ti placa riscul si as adauga, un pic de nebunie.

Ajunsa sus in varf,un sir de masini.Nu, nu pe carosabil, ci pe marginea unor prapastii. De sus se vede muntele.Sa vad muntii.Strajuie de jur imprejur, precum niste soldati la datorie.Liniste, foarte multa liniste.Si oameni bucurandu-se de privelisti uluitoare.
Intreb unde e Ranca, urmatorul popas al calatoriei mele?Mi se spune ca acolo , pe muntele celalalt.Incepe coborasul pe aceeasi sosea serpuitoare care unduie in ritm cu coastele muntelui, de parca ma aflu intr-un roller-coaster.Si apoi urc un alt munte.In sfarsit, Ranca.
Am simtit un strop de regret amestecat cu bucurie.Omul apus stapanire si aici, in varf de munte.Se construieste mult.Betoane, praf, pensiuni,ici si colo palcuri de brazi falnici, pusi parca sa se asigure ca nu se musca si mai mult din munte.De jur imprejur, siruri de munti care arata superb in lumina serii.Merg pe jos in cautarea unui loc pentru a manca. Am gasit locul perfect, Pensiunea Rubin.De la masa poti vedea muntii care te inconjoara,mancarea e gustoasa si dupa un drum de vreo 200 de kilometri asta e tot ce imi doresc.
Ajunsa in camera, ma odihnesc pentru ca a doua zi o iau de la capat.N-am terminat de explorat ceea ce mi-am propus.Las in urma Ranca si ma opresc pe un platou pentru a servi cafeaua la termos.Nu am cuvinte sa descriu senzatia pe care o ai facand asta cu muntii care te inconjoara, cu soarele care se inalta din ce in ce mai indraznet si cu cerul care iti sta atarnat deaspura capului. Atat.Nu exista linia orizontului.In stanga munti, in dreapta munti, peste tot munti.
Pornesc la drum, si inca ce drum.Asfalt ca-n palma,aceleasi curbe stranse doar ca la coborare nu mai pare atat de greu.Cat despre priveliste.........trebuie sa vezi ca sa intelegi.Cuvintele nu pot descrie ceea ce simti.O imensitate, un hau se deschide in fata ta , de parca toata campia, toate orasele departe in zare iti stau la picioare.
Ajunsa in primul sat, Novaci, sper ca drumul va deveni mai lin. Sau cel putin orizontal. Sperantele -mi sunt desarte.Curbele alterneaza cu pantele, acum serpuieste, apoi coboara pentru a urca din nou la urmatoarea curba. Daca cineva isi doreste adrenalina, ii recomand traseul Transalpina, cel putin partea pe care am parcurs-o eu, cea mai frumoasa zice-se. Drumul continua inspre Nord de la Obarsia Lotrului, cu peisaje superbe, dar cu drumuri proaste, din pacate, cel putin in zona Poiana, Jina.Mult drum forestier,de care am avut si eu parte vreo cativa kilometri intre Vidra si Obarsia Lotrului.
Ajung la Polovragi dupa intersectia cu drumul ce duca la Pestera Muierii.La Polovragi, al doilea rai pe pamant.O manastire superba, un loc divin,insorit si atat de pozitiv, cu o gradina de basm si doua culmi muntoase in zare, despre care aveam sa aflu ca duc spre Pestera Polovragi.Am ajuns si acolo , insa n-am apucat sa intru.Drumul e forestier, foarte ingust, cu o rapa imensa in stanga si roci uriase desprinse parca din munte, gata gata sa te striveasca in orice moment.In pestera se intra la ore fixe si eu nu voiam sa mai astept. Am plecat spre urmatoarea destinatie.
Weekendul meu a fost unul de vis.In ciuda oboselii si a sutelor de kilometrii parcursi senzatiile sunt unice si nu seamana cu nimic din ceea ce am experimentat pana atunci.
Peisaje unice, privelisti ametitoare si adrenalina. Intr-un cuvant, Transalpina.
Chiar merita vazuta. Va recomand cu caldura si astept sa-mi dati vesti.
Bianca